„Dacă trăiesc în critică şi cicăleală,

copiii învaţă să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate,

copiii învaţă să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă,

copiii învaţă să fie anxioşi.

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă,

copiii învaţă autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol,

copiii învaţă să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie,

copiii învaţă să simtă invidia.

Dacă trăiesc în ruşine,

copiii învaţă să se simtă vinovaţi.

Dacă trăiesc în încurajare,

copiii învaţă să fie încrezători.

Dacă trăiesc în toleranţă,

copiii învaţă răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă,

copiii învaţă preţuirea.

Dacă trăiesc în acceptare,

copiii învaţă să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare,

copiii învaţă să se placă pe sine.

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere,

copiii învaţă că este bine să ai un ţel.

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi,

copiii învaţă să fie generoşi.

Dacă trăiesc în onestitate,

copiii învaţă respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine,

copiii învaţă să fie drepţi.

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie,

copiii învaţă respectul.

Dacă trăiesc în siguranţă,

copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.

Dacă trăiesc în prietenie,

copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”

„Copiii învață, într-adevăr ceea ce trăiesc. Apoi cresc și ajung să trăiască ceea ce au învățat.”

Dorothy Law Nolte (1924-2005, specialistă în consilierea familiei)

Iubesc acest poem al autoarei Dorothy Nolte, scris în 1954, care transmite un mesaj simplu și clar: copiii învață neîncetat de la părinții lor.

L-am folosit la începutul carierei mele didactice, în urmă cu mai bine de 15 ani, la întâlnirile cu părinții pe care le organizam cu multe emoții și stângăcia unui debutant, ce voia să facă lucrurile bine. Invitam părinții copiilor cu care lucram, părinți care, deși amprentați de situațiile grele de viață și familie, se străduiau să absoarbă puțin câte puțin din cunoștințele pe care voiam cu cea mai mare dorință să le fac cunoscute.

Acum, privind acest poem din experiența rolului de mamă, nu pot decât să spun că mi-a servit drept ansamblu de principii călăuzitoare în relația cu fiica mea.

Susțin cu tărie că părinții sunt cele mai viguroase modele ale copiilor lor. Părinții se pot strădui să le insufle copiilor anumite valori, însă aceștia vor absorbi în mod inevitabil valorile care le sunt transmise prin intermediul comportamentului și atitudinii lor în viața de zi cu zi. Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem. Învață în fiecare clipă de la noi. Fiecare copil este o făptură unică și are un nucleu de creativitate și inteligență care îi aparține numai lui. Este privilegiul părinților să fie martorii înfloririi personalității copilului și să îngăduie frumuseții acesteia să strălucească în lume.

Din lucrul cu părinții am ajuns la concluzia că majoritatea doresc din toată inima să fie iubitori, binevoitori, înțelegători, toleranți și corecți cu copiii lor. Problema este că cei mai mulți dintre ei n-au urmat niciodată vreun curs despre metodele și tehnicile specifice de interacțiune, comunicare și disciplină, apte să genereze o atitudine părintească înțelegătoare și protectoare. Nici unul din părinții pe care îi cunosc nu-i împărtășește partenerului de viață o idee precum aceasta: „Știi, m-am gândit azi-noapte la patru metode nemaipomenite de a-i distruge fiului nostru respectul de sine. Îl putem ridiculiza, face de râs, minți.” Nimeni nu-și propune vreodată în mod conștient să-și lezeze copiii. Și totuși, adesea părinții o fac. Nu intenționat. De cele mai multe ori le transmit copiilor propriile prejudecăți și predispoziții emoționale din neștiință și din frică.

Este nevoie de un act de conștiință și de curaj pentru „a ne dezbăra” de toate acele clișee distructive care ajung uneori să ne controleze relația cu copiii, fără ca noi să ne dăm seama. Este nevoie de curaj pentru a trăi în mod conștient, cu intenția clară de a crește niște copii sănătoși, fericiți și pregățiti pentru viață.

Dacă am pune în aplicare toți aceste principii prezentate în puține cuvinte și cu atâta înțelepciune de către Dorothy Nolte, în toate relațiile noastre cu oamenii, ar exista mai puțină violență și mai puține războaie, mai puține greve și mai multă productivitate la locul de muncă, mai puțină prefăcătorie și mai mult timp pentru studiu. Am avea mai puțini oameni în închisori și în centrele de dezintoxicare.

Vă invit să meditați asupra faptului că majoritatea problemelor cu care se confruntă lumea noastră își au originea acasă și că, devenind un părinte mai bun vă aduceți cea mai solidă contribuție la rezolvarea problemelor imense, aparent insolubile, cu care se confruntă azi omenirea.

Oricât de părinte bun ați fi, acest poem vă conduce spre punctul de a vă îmbarca într-o aventură, care vă va urca pe o nouă treaptă de magie. Ce poate fi mai prețios decât sentimentul că deveniți mai apt să creșteți niște copii încrezători în sine, asertivi, recunoscători, iubitori, preocupați de țelurile lor, generoși, corecți și respectuoși? Imaginați-vă o lume în care toți copiii s-ar transforma în adulți înzestrați cu asemenea însușiri.

Aveți o meserie nobilă – să fiți părinte. Nu vă subestimați niciodată puterea de a contribui la crearea unui viitor mai bun nu doar pentru copiii dumneavoastră, ci pentru toți.