Iubirea este fundamentul. Iubirea este fundația maturității.

În creșterea copiilor, totul depinde de relația de iubire dintre părinte și copil. Nimic nu funcționează cum trebuie dacă nevoia de iubire a copilului nu este satisfăcută. Numai copilul care se simte cu adevărat iubit și înconjurat de afecțiune se poate dezvolta la un potențial maxim.

Se prea poate să vă iubiți sincer copilul, dar dacă el nu simte asta – dacă nu vorbiți acel limbaj al iubirii prin care într-adevăr să vă comunicați dragostea – nu se va simți iubit.

Vorbindu-i copilului dvs. în propriul său limbaj de iubire, îi puteți umple „rezervorul emoțional” cu iubire. Când copilul se simte iubit este mai ușor de disciplinat și de format decât atunci când simte că „rezervorul său emoțional” e aproape gol.

Fiecare copil are un rezervor emoțional, o sursă a energiei sale afective, din care se poate alimenta în zilele dificile ale copilăriei și adolescenței. Așa cum mașinile merg cu o rezervă de carburant  și copiii noștri se alimentează din rezervorul emoțional. Trebuie să umplem acest rezervor emoțional al copiilor noștri, pentru ca ei să se manifeste  așa cum se cuvine și să-și atingă întregul potențial.

Dar cu ce putem umple aceste rezervoare? Evident – cu iubire. Dar cu acel gen de iubire care le va permite copiilor noștri să crească și să se dezvolte cum trebuie. Trebuie să umplem rezervorul emoțional al copiilor noștri cu o iubire necondiționată. Iubirea necondiționată este iubirea totală, cea care acceptă și susține copilul așa cum este și pentru ceea ce este, iar nu pentru ceea ce face.

Desigur, copiii noștri trebuie formați și/ sau disciplinați – dar numai după ce rezervorul lor emoțional a fost umplut. Aceste rezervoare pot fi alimentate numai cu carburant premium: iubire necondiționată. Copiii noștri au „rezervoare ale iubirii” ce așteaptă să fie umplute (iar și iar … și ele se pot goli din când în când). Doar iubirea necondiționată poate preveni probleme ca resentimentele, senzația că n-ar fi iubiți, sentimentul de vinovăție, de teamă și de nesiguranță. Iubirea necondiționată este o lumină călăuzitoare, care strălucește în întuneric, și care ne ajută pe noi, părinții, să ne dăm seama unde ne aflăm și ce trebuie să facem ca să ne creștem copilul. Fără acest fel de iubire, părinții sunt rătăciți și confuzi.

Primul limbaj al iubirii: mângâierile fizice

Mângâierea fizică este de fapt limbajul de iubire cel mai ușor de folosit în chip necondiționat, pentru că ambii părinți n-au nevoie de ocazii speciale sau de justificări pentru a-și îmbrățisa copiii. Au aproape tot timpul ocazia de a-și învălui copilul cu iubire, printr-o mângâiere. Limbajul mângâierilor nu se reduce doar la îmbrățișări și sărutări, ci include și alte tipuri de apropiere fizică. Chiar când sunt ocupați, părinții pot să-și atingă copiii pe spate, pe braț sau pe umăr.

Mângâierile fizice sunt cea mai puternică voce a iubirii. O voce care strigă: „Te iubesc!”

Toți copiii simt nevoia să fie mângâiați, iar părinții înțelepți, chiar dacă aparțin unor culturi diferite, recunsoc importanța mângâierii fizice. Mulți oameni se abțin de la mângâierile fizice de treama de a nu fi interpretate drept pedofilie. Poate că frica v-a împiedat să vă exprimați în acest mod, care este cel mai fieresc dintre toate. Sigur, știm că există adulți care s-au lăsat pradă unor comportamente ce au degenerat, ajungându-se la obsesii sexuale. Aceștia trebuie condamnați și aspru pedepsiți. Dar nu trebuie ca orice om care îmbrățișează un copil să fie suspectat că ar fi de fapt un pedofil. Precauțiile sunt necesare, dar nu trebuie să lăsăm ca frica de a fi acuzați de astfel de lucruri să ne împiedice să ne manifestăm afecțiunea. Pentru mulți copii, mângâierea fizică este mai grăitoare decât cuvintele, darurile și timpul acordat. Fără ea, rezervorul iubirii nu va da niciodată pe dinafară.

Cel de-al doilea limbaj al iubirii: cuvintele de încurajare

Cuvintele sunt un mijloc foarte puternic de comunicare a iubirii. Cuvintele afectuoase și tandre, cuvintele de laudă și de încurajare, cuvintele prin care dăm un sfat, toate spun „țin la tine”. Aceste cuvinte sunt ca un balsam pentru suflet, sunt hrana afectivă a copilului, care-i alimentează sentimentul securității emoționale și pe cel al valorii de sine. Deși asemenea cuvinte se spun cu ușurință, ele nu se uită prea curând. Copilul trage foloase de pe urma acestor cuvinte de încurajare o viață întreagă.

Pe de altă parte însă, vorbele tăioase, care dovedesc diverse frustrări, pot dăuna stimei de sine a copilului și pot arunca îndoieli asupra capacității sale. Copiii sunt convinși că noi credem sincer ceea ce le spunem.

Cuvintele de afecțiune și tandrețe

Copiii receptează mesaje cu încărcătură afectivă cu mult înainte să poată înțelege cuvintele. Tonul și blândețea vocii, atitudinea afectuoasă, toate acestea comunică o căldură emoțională și multă iubire. Toți părinții vorbesc cu sugarii lor, iar ceea ce înțeleg aceștia depinde de ceea ce văd pe chipul lor și de sunetele afectuoase combinate cu apropierea fizică.

Pe măsură ce copilul începe să înțeleagă ce înseamnă „te iubesc”, puteți folosi aceste cuvinte în diverse feluri și în diverse momente, astfel încât să fie legate de anumite evenimente ce au loc regulat, de pildă atunci când trimiteți copilul la joacă sau la școală.

Cuvintele de laudă

Lauda și afecțiunea sunt adesea combinate în mesajele pe care le transmitem copilului. Trebuie să facem însă distincție între cele două. Afecțiunea și iubirea sunt legate de exprimarea prețuirii față de întreaga ființă a copilului, cu alte cuvinte, față de toate acele trăsături și talente care alcătuiesc întreaga lui persoană. Lauda, în schimb, este legată de ceea ce face copilul fie atunci când reușește ceva, fie pentru comportamentul său, ori pentru o atitudine conștientă a sa.

Laudele sunt cuvinte minunate, dar trebuie folosite cu înțelepciune.

Laudele frecvente, aduse la intâmplare, sunt riscante. Copiii se obișnuiesc atât de tare cu ele, încât presupun că este firesc și se așteaptă să le primească pur și simplu. Sigur că e important să ne lăudăm copiii, dar lauda trebuie să fie sinceră și justificată.

Puterea cuvintelor de încurajare

Cuvântul „încurajare” înseamnă „a insufla curajul”. Încercăm să le dăm curaj copiilor pentru ca ei să încerce să facă cele mai diverse lucruri. Pentru un copil mic aproape orice experiență este ceva nou.Să învețe să umble, să vorbească sau să meargă pe bicicletă, toate acestea presupun acte de curaj. Prin cuvintele noastre, noi putem fie să-l încurajăm, fie să-l descurajăm în eforturile tale.

Cuvintele călăuzitoare

Copiii au nevoie de călăuzire. Toți copiii sunt călăuziți de cineva. În cazul în care nu dvs. ca părinți sunteți principalele lui călăuze, atunci vor apărea alte persoane care își vor asuma acest rol – persoane de la școală sau de la televizor, adulți sau copii care, la rândul lor sunt călăuziți de către altcineva.

Puneți-vă această întrebare: Oare copiii mei primesc o călăuzire pozitivă și plină de afecțiune? Îndrumarea plină de iubire are întotdeauna în vedere exclusiv interesul copilului. Scopul ei nu este să-i facă pe părinți sau pe alți adulți să iasă în evidență sau să apară într-o lumină bună, ci să îl ajute pe copil să-și dezvolte calitățile care îi vor fi utile în viitor.

Cuvintele călăuzitoare trebuie să ia forma unor încurajări, și nu a unor interdicții.

Interdicțiile sunt indispensabile, însă ele trebuie să fie o parte a sfaturilor pe care le dăm copiilor noștri. Legea supremă trebuie să rămână legea iubirii, pentru că iubirea, îndrumarea și încurajările pline de afecțiune sunt lucrurile de care copiii noștri au nevoie. Dacă reușim să-i călăuzim pe o cale bună și plină de sens, vor cădea mai greu pradă primejdiilor pe care sperăm să le evite.

Ce de-al treilea limbaj al iubirii: timpul acordat

A acorda timp copilului dvs. înseamnă a-i oferi întreaga voastră atenție.

Timpul acordat este darul pe care părintele îl oferă copilului prin simpla lui prezență alături de el. Părintele îi transmite copilului următorul mesaj: Ești important pentru mine, îmi place să petrec timp cu tine. Acest lucru îl face pe copil să simtă că este persoana cea mai importantă din lume pentru părintele lui. El se simte cu adevărat iubit, pentru că nu trebuie să-și împartă părintele cu nimeni.

Timpul acordat trebuie să presupună și un contact vizual care să exprime afecțiune. A vă privi copilul în ochi este o modalitate foarte eficientă ca iubirea care vă umple inima să ajungă în sufletul copilului vostru. Studiile au arătat că majoritatea părinților folosesc contactul vizual mai ales în chip dezaprobator, atunci când ceartă un copil sau când îi oferă niște instrucțiuni foarte precise. Majoritatea contactelor vizuale trebuie să fie plăcute și pline de afecțiune.

Dacă aveți mai mulți copii, trebuie să faceți în așa fel încât să fiți singur cu fiecare în parte. Nu e ușor, dar nici nu e imposibil.

Cel de-al patrulea limbaj al iubirii: darurile

Oferirea și primirea unui dar pot exprima, în chipul cel mai ferm, nu doar aprecierea și iubirea de moment, ci chiar iubirea de durată. Până și cadourile cele mai neînsemnate devin simboluri ale iubirii, iar cele care exprimă într-adevăr iubire devin parte a unui limbaj al iubirii.

Și totuși, pentru ca părinții să poată realmente folosi acest limbaj al iubirii, cel de-al patrulea – darurile -, copilul trebuie să simtă că părinților săi chiar le pasă de el, că țin la el. Din acest motiv, celelalte limbaje ale iubirii trebuie folosite împreună cu cel al darurilor. Rezervorul de iubire al copilului trebuie păstrat mereu plin, pentru ca darurile să exprime o iubire din tot sufletul.

Atunci când un părinte îi oferă ceva în dar copilului care își face ordine în cameră, nu este vorba despre un dar propriu-zis, ci despre o răsplată pentru un serviciu făcut. Uneori, chiar părinții care oferă un dar cu cele mai bune intenții pot transmite un mesaj confuz, dacă ignoră nevoia profundă a copilului de iubire. De fapt un copil care nu se simte iubit cu adevărat poate foarte ușor interpreta greșit un dar, gândindu-se că nu îi este oferit decât pentru că i se cere în schimb ceva.

Harul generozotății n-are prea mare legătură cu dimensiunea sau costul cadoului, ci doar cu iubirea.

Fiți atenți! Este adesea tentant să vă copleșiți copiii cu daruri, sperând că acestea vor substitui cu succes celelalte limbaje ale iubirii. Din tot felul de motive, părinții recurg uneori la cadouri în loc să fie cu adevărat prezenți în viața copiilor lor. Pentru cei care au crescut în familii care s-au destrămat, poate părea mai ușor să cumperi un cadou celuilalt, decât să te implici afectiv în relația cu el. Alții s-ar putea să nu aibă timpul necesar, experiența sau cunoștințele, adică să nu știe să le ofere copiilor lucrurile de care au nevoie de fapt. Ei își iubesc sincer copiii, însă par incapabili să le ofere securitatea emoțională de care au nevoie sau să le cultive stima de sine atât de importantă pentru o dezvoltare sănătoasă. Acest mod de a substitui iubirea adevărată a părintelui, de care un copil are atât de mare nevoie, poate avea efecte foarte nocive asupra caracterului în formare al copilului și mai ales asupra integrității sale morale.

Nu uitați! Nu toate darurile se cumpără de la magazin. Puteți cumpăra daruri speciale de pe drum sau din parcare. Flori de câmp, pietricele neobișnuite – multe lucruri pot deveni daruri, atunci când sunt frumos împachetate sau oferite cu imaginație. Chiar și lucrurile obișnuite din casă pot fi transformate în daruri.

Majoritatea copiilor reacționează pozitiv la daruri, dar pentru unii ele reprezintă principalul limbaj de iubire.

Cel de-al cincilea limbaj al iubirii: serviciile

Trebuie să știți că a fi părinte înseamnă să fii dispus să faci diverse servicii copiilor tăi.

În ziua în care veți afla că urmează să fiți părinți, vă înrolați practic într-un serviciu cu normă întreagă. Contractul este pe minimum optsprezece ani, prin asta înțelegându-se că trebuie să fiți înțelegători și că trebuie să rămâneți „rezervă activă” încă vreo câțiva ani și după aceea.

Ca părinte ce trebuie să servească interesele copilului, probabil ați mai descoperit ceva în legătură cu acest limbaj al iubirii: serviciile sunt solicitante din punct de vedere fizic și emoțional. Sigur, că fiind părinți sunteți în serviciul copiilor dvs., dar principala motivație nu este neapărat aceea de a-i mulțumi. Scopul de bază este să faceți ceea ce e mai bine pentru ei. Ce anume i-ar încânta cel mai mult pe copii într-un anumit moment nu este neapărat cea mai bună cale de exprimare a iubirii dvs.

Copiii cu rezervoarele de iubire pline sunt mult mai tentați să copieze modelul părinților lor, și să facă la rându-le servicii celorlalți, decât cei care sunt nesiguri de iubirea părinților. Serviciile pe care le facem copiilor trebuie să țină seama de vârstă. Trebuie să faceți pentru copiii dvs. ceea ce ei nu pot face. Sigur că la șase ani nu le mai dați să mănânce cu lingurița. Atunci când copilul are patru ani, să-i faceți patul este un serviciu. La opt ani și-l poate face și singur.

Părinții care sunt prea ocupați pentru a-și învăța copiii să-și spele rufele sau prea perfecționiști ca să-i lase s-o facă nu-și arată, în felul acesta, dragostea față de ei, ci le creează infirmități. Serviciile pe care le facem copiilor noștri sunt de fapt o etapă intermediară în educarea lor. Ne servim copiii, dar, atunci când sunt pregătiți, îi învățăm cum să se descurce singuri și cum să-i servească și pe alții.

Serviciile pline de iubire au o motivație interioară, și anume de a oferi din energia personală și altora. Serviciile pline de iubire sunt un dar nu o necesitate și se fac de bunăvoie nu din obligație.