Cum se formează stilul de atașament în copilărie și cum influențează relațiile de adult?
Află cum experiențele de atașament din copilărie influențează siguranța emoțională, imaginea de sine și relațiile de cuplu la vârsta adultă.
Felul în care învățăm, în copilărie, că putem conta pe ceilalți poate avea un rol important în modul în care trăim relațiile mai târziu. Cum reacționăm atunci când ne este teamă? Cât de ușor cerem ajutor? Putem avea încredere că persoana iubită va fi acolo pentru noi? Ne este ușor să fim vulnerabili sau preferăm să ne descurcăm singuri?
Din perspectiva Terapiei Centrate pe Emoții (EFT), aceste întrebări sunt strâns legate de atașament. Relațiile de atașament oferă un cadru pentru înțelegerea vulnerabilității umane, a temerilor și a nevoilor emoționale care apar atunci când conexiunea cu o persoană importantă este amenințată.
Ce este atașamentul?
Atașamentul se referă la legătura emoțională profundă pe care o dezvoltăm cu persoanele importante pentru noi și la nevoia de a avea o relație în care să putem găsi siguranță, apropiere și sprijin.
În copilărie, această legătură are o importanță fundamentală. Copilul depinde de adultul care îl îngrijește pentru protecție, reglarea stresului și reasigurare.
Un copil cu atașament securizat este capabil să își exprime nevoile, să primească răspuns din partea persoanei de care este atașat, să se liniștească și, ulterior, să își îndrepte din nou atenția către explorarea mediului.
Acest proces este relevant și pentru relațiile adulte.
Cum se formează stilul de atașament în copilărie?
Copilul învață despre relații prin experiențele repetate pe care le are cu persoanele semnificative din viața sa.
Atunci când copilul este speriat, trist sau copleșit, modul în care adultul răspunde poate contribui la felul în care copilul ajunge să își organizeze experiența despre sine și despre ceilalți.
Treptat, copilul poate ajunge să construiască răspunsuri la întrebări precum:
* „Pot să mă bazez pe cineva atunci când îmi este greu?”
* „Este în regulă să îmi exprim emoțiile?”
* „Ce se întâmplă dacă am nevoie de ajutor?”
* „Sunt important pentru ceilalți?”
* „Pot să fiu vulnerabil și totuși să fiu acceptat?”
Din perspectiva EFT și a teoriei atașamentului, experiențele timpurii participă la organizarea modului în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți. Sinele este văzut ca fiind construit continuu în interacțiune cu ceilalți, iar atașamentul oferă o hartă pentru vulnerabilitate, temeri și nevoi.
Ce înseamnă atașamentul securizat?
Un atașament securizat nu înseamnă că un copil nu se teme, nu plânge sau nu are nevoie de părintele său.
Dimpotrivă, copilul poate avea emoții intense, dar experiența repetată că adultul este disponibil și receptiv îi permite să caute apropierea și să se liniștească.
În descrierea EFT a atașamentului securizat, copilul:
- resimte stresul și își exprimă nevoia;
- caută persoana de care este atașat;
- primește răspuns și reasigurare;
- se calmează;
- poate reveni la explorare și implicare în mediul său.
Același principiu poate fi observat și în relațiile adulte: atunci când partenerul este perceput ca disponibil și receptiv, apropierea poate facilita reglarea emoțională și sentimentul de siguranță.
Cum poate influența relațiile de adult atașamentul format în copilărie?
Experiențele de atașament nu sunt o sentință și nu determină mecanic viitorul unei persoane. Ele pot însă contribui la modul în care aceasta își organizează răspunsurile în relațiile apropiate.
De exemplu, o persoană poate învăța să caute intens reasigurarea atunci când simte distanță. O altă persoană poate învăța să își reducă exprimarea emoțională și să se bazeze mai ales pe sine.
În cuplu, aceste două strategii se pot întâlni și pot forma un ciclu negativ.
Un partener simte distanța și caută apropierea:
„Spune-mi că suntem bine. Am nevoie să știu că îți pasă.”
Celălalt se simte presat și se retrage:
„Nu mai pot să vorbesc despre asta. Am nevoie să fiu lăsat în pace.”
Retragerea intensifică nesiguranța primului partener, iar acesta insistă și mai mult. Insistența îl face pe celălalt să se retragă și mai mult.
Astfel apare ceea ce EFT numește circularitate negativă.
Nu comportamentul este problema, ci ceea ce se întâmplă între parteneri
Una dintre contribuțiile importante ale EFT este schimbarea perspectivei asupra conflictului.
În loc să spunem:
„Ea este prea insistentă.”
Sau:
„El este rece și nu îi pasă.”
putem întreba:
„Ce se întâmplă între ei atunci când nevoia de conexiune este activată?”
Reacția unui partener o declanșează și o intensifică pe cea a celuilalt. Scopul este ca partenerii să poată vedea circularitatea ca pe un dușman comun, nu să se perceapă reciproc drept problema.
Această perspectivă este importantă deoarece comportamentele care par greu de înțeles pot avea o funcție de protecție.
De ce unii adulți se retrag când relația devine dificilă?
Din perspectiva atașamentului, retragerea poate fi o strategie de protecție.
Persoana poate să fi învățat să își reducă exprimarea emoțională, să se bazeze pe sine sau să evite situațiile în care vulnerabilitatea pare prea riscantă.
În materialele EFT, evitarea este descrisă ca un răspuns automat asociat protejării legăturilor emoționale în contextul interacțiunilor negative. Totodată, închiderea emoțională nu este echivalentă cu calmarea emoțională.
De aceea, un partener care se retrage nu este neapărat un partener căruia nu îi pasă.
Uneori, mesajul interior poate fi mai apropiat de:
„Nu știu cum să rămân prezent fără să mă simt copleșit.”
De ce alți adulți caută intens apropierea?
La celălalt capăt al ciclului poate apărea o strategie diferită: intensificarea căutării conexiunii.
Atunci când partenerul pare indisponibil, persoana poate insista, critica, pune întrebări repetate sau solicita reasigurare.
La suprafață, comportamentul poate părea furios sau controlator. Dar, în EFT, terapeutul caută emoția mai vulnerabilă de sub reacție: tristețe, frică, singurătate sau teama de pierdere a conexiunii.
Stilul de atașament se poate schimba?
Unul dintre mesajele importante ale perspectivei EFT este că oamenii nu sunt condamnați să repete la nesfârșit aceleași tipare.
Atașamentul este o perspectivă asupra modului în care sunt organizate experiențele de sine și de relaționare, nu o etichetă care definește permanent persoana.
În EFT, schimbarea este urmărită prin experiențe emoționale noi și corective: persoana poate învăța să își acceseze emoțiile, să își recunoască nevoile, să le exprime și să experimenteze răspunsuri diferite din partea celuilalt.
În cuplu, acest proces poate permite apariția unor noi poziții de interacțiune și a unor experiențe de conectare care modifică treptat felul în care partenerii se văd pe ei înșiși și se văd reciproc.
Poate relația de cuplu să devină o experiență de siguranță?
Da, în perspectiva EFT, relația adultă poate deveni un context în care se construiește o legătură mai sigură.
Atunci când un partener poate spune:
„Mi-e teamă că te pierd. Am nevoie să știu că ești aici.”
iar celălalt poate răspunde:
„Te aud. Sunt aici cu tine.”
se creează o experiență diferită de cea a vechiului ciclu negativ.
Nu este vorba despre perfecțiune. Este vorba despre disponibilitate, receptivitate și implicare emoțională.
EFT urmărește restructurarea atașamentului prin aprofundarea temerilor și vulnerabilităților, promovarea acceptării și crearea unor experiențe emoționale corective care susțin modele mai sigure de sine și de relaționare.
Ce putem face când recunoaștem un tipar de atașament în relația noastră?
În loc să ne întrebăm doar „Ce stil de atașament am?”, poate fi mai util să observăm ce se întâmplă în relație, în momentele în care ne simțim nesiguri.
Poți observa:
* Ce fac atunci când mă tem că partenerul se îndepărtează?
* Încerc să îl apropii sau mă retrag?
* Ce emoție se află sub reacția mea?
* Ce nevoie încerc să protejez?
* Cum răspunde partenerul?
* Cum reacția lui îmi influențează următoarea reacție?
Aceste întrebări ne mută atenția de la etichetarea persoanei către înțelegerea procesului relațional.
Stilul de atașament se formează în contextul relațiilor importante din dezvoltarea noastră și poate influența felul în care trăim apropierea, vulnerabilitatea și siguranța în relațiile de adult.
Dar trecutul nu trebuie privit ca o condamnare.
Din perspectiva EFT, oamenii se pot schimba prin experiențe relaționale noi în care vulnerabilitatea poate fi exprimată și întâmpinată cu acceptare și răspuns emoțional. În cuplu, scopul nu este să stabilim cine are un „stil greșit”, ci să înțelegem ciclul în care partenerii se blochează și să construim treptat o conexiune mai sigură.
Uneori, întrebarea cea mai importantă nu este:
„Ce este în neregulă cu mine sau cu partenerul meu?”
ci:
„Ce se întâmplă între noi atunci când ne este teamă că nu mai putem conta unul pe celălalt?”
Această întrebare poate fi începutul unei înțelegeri mai profunde a relației.